De sărmani ce erau, nu prea aveau cu ce-şi astâmpăra foamea. Şi-ntr-o buna zi, întâmplându-se să se abată asupra tării o mare scumpete , nu mai fură-n stare să-şi agonisească nici măcar pâinea cea zilnică.
Seara în pat, pe bietul om începeau să-l munceasca gândurile şi, zvârcolindu-se neliniştit în aşternut, se pomenea că ofteaza cu grea obidă.
Şi-ntr-una din aceste seri îi zise el neveste-sii:
- Ce-o să ne facem, femeie? Cu ce-o să-i hrănim pe bieţii noştri copii, când nici pentru noi nu mai avem nici de unele? . ..
- Ştii ceva, barbate, răspunse femeia, mâine-n zori luam copiii cu noi şi-i ducem unde-i pădurea mai deasă. Le facem un foc bun, le dăm şi câte-o îmbucătură de pâine, şi pe urmă ne vedem de treburile noastre. Iar pe ei îi lăsăm acolo. De nimerit, n-or să mai nimerească drumul spre casă, de asta sunt sigura, şi-n felul ăsta ne descotorosim de ei!- Nu, femeie, asta n-o s-o fac nici in ruptul capului, spuse bărbatul. Nu mă rabdă inima să-mi las copiii singuri în pădure. Că doar multă vreme n-ar trece şi-ar veni fiarele să-i sfâşie...
- Vai de tine, neghiobule, îl luă femeia la rost, de-i asa, o să murim de foame toti patru ... Poti să ciopleşti de pe-acum scânduri pentru sicrie ...
Şi femeia nu-i dadu pace pană când omul nostru nu se-nvoi.
- Totusi, mi-e tare mila de bietii copii! adaugă el cu obida.
In acest timp, cei doi copii stăteau treji în aşternut, că din pricina foamei nu putuseră să închidă un ochi. Şi aşa se făcu de auziră tot ce spuse zgripţuroaica de femeie catre tatăl lor.
La un moment dat, Gretel începu să plânga cu lacrimi amare şi-i spuse lui Hansel, printre sughituri:
- De-acu s-a sfârşit cu noi!
- Linişteşte-te, Gretel, şi nu mai fi mâhnită, o să găsesc eu o scăpare! ... îi zise cu blândeţe frăţiorul.
După ce bătrânii adormiră, Hansel se sculă, îşi puse hăinuţa pe el şi, deschizând uşa, se strecură afară. Luna lumina ca ziua şi pietricelele albe, din faţa căscioarei, străluceau ca bşnuţii cei noi. Hansel se aplecă de mai multe ori pâna ce-şi umplu bine buzunarul cu pietricele. Apoi se-ntoarse în casă şi-i şopti lui Gretel:
- Fii liniştită, draga mea surioară, şi dormi în pace! Apoi se culcă din nou în patul lui şi adormi.
Zgripţuroaica de femeie nici nu asteptă să răsară soarele că se si înfiinţă la patul copiilor, să-i trezească.
- Ia sculaţi-vă, leneşilor, că mergem la pădure să aducem lemne!
Apoi dădu fiecăruia câte un codru de piine şi mârâi printre dinţi:
- Asta aveţi de mâncare pentru la pranz! De vă îmboldeşte foamea, nu cumva să mâncaţi înainte, că altceva nu mai căpătaţi!
Gretel lua toată pâinea şi-o ascunse sub şort, din pricină că buzunarele lui Hansel erau pline cu pietricele. Apoi porniră cu toţii spre pădure. După puţin timp, Hansel se opri şi îşi aruncă privirea înapoi, spre căscioara ce rămăsese în urmă.
Asta o facu o dată, apoi iarăşi, şi iarăşi. ..
Si dacă-l văzu taică-său, numai ce-i zice:
- Da ce-ai, Hansel, că te opreşti mereu şi te tot uiţi înapoi? Vezi mai bine cum mergi, să nu-ţi schilodeşti cumva picioarele! . . .
- Ştii, tăicuţule, mă uitam după pisicuţa mea albă . .. Stă, a naibii, cocoţată, pe acoperiş, şi-mi face semne de rămas bun.
Dar vezi că femeia i-o tăie pe dată:
- Prostănacule, nu-i nicio pisicuţă!. .. E soarele de dimineaţă, care străluceste pe horn.
Acu e timpul să vă spun că Hansel nu se uitase dupa nici o pisicuţă şi că de fiecare dată, când se oprea, scotea din buzunar câte o pietricică şi-o lăsa să cadă pe cărare.
După o bucată de vreme, ajunseră la locurile unde padurea se îndesea, şi cam pe la mijlocul ei omul nostru se opri şi zise:
- Acu , copii, mergeţi după vreascuri, c-o să vă facă tata un focşor pe cinste, să nu vă fie frig deloc!
Hansel si Gretel aduseră vreascuri cât aduseră, pâna ce se facu o moviliţă buna. Lemnele luara foc pe data şi, când vâlvătaia începu să crească, femeia grăi:
- Staţi lângă foc, copii, şi odiniţi-vă, că noi ne ducem mai încolo, în pădure, să tăiem lemne. Şi când om termina cu tăiatul, ne întoarcem aici şi vă luăm acasă.
Hansel si Gretel se aşezară lânga foc şi când se facu ora prânzului, fiecare îşi mâncă bucătura de pâine. Şi cum auzeau tot mereu răsunând lovituri de topor, erau încredinţaţi că tatăl lor trebuie să fie ceva mai încolo, nu prea departe. Dar vezi că loviturile nu erau de topor! ...
Omul nostru legase o creangă de-un copac cioturos, şi de câte ori bătea vântul, o izbea încolo şi-ncoace de uscătura aceea.
Dupa ce aşteptară să vină să-i ia, vreme lungă, nu glumă, căzură toropiţi de oboseală şi adormira buştean.
Când s-au trezit, era noapte întunecoasă, de nu vedeai la doi paşi. Gretel începu să plângă şi printre suspine îşi întrebă frăţiorul:
- Cum o să ieşim din pădure?
Şi Hansel se grăbi s-o liniştească, spunându-i:
- Mai ai rabdare oleacă, pâna ce răsare luna şi atunci o să găsim noi drumul, n-avea grijă!...
Răsări luna plină, de ziceai că poleieşte cu aur pădurea, şi de-ndată ce se arătă pe cer, Hansel îşi luă surioara de mâna şi începu a păşi pe urma pietricelelor, care scânteiau ca bănuţii cei de curând bătuţi şi le arătau drumul. Mersera ei aşa toată noaptea şi când începură a miji zorile, ajunseră la casa parintească. Au bătut ei la uşa, cioc-cioc! şi când femeia o deschise şi dădu cu ochii de Hansel si Gretel, pe dată se arătă a fi fost foarte îngrijorată de soarta lor, zicându-le cu prefăcătorie:
- Copii rai ce sunteti, de ce ati dormit in padure atita vreme? Ne-ati facut sa credem ca nu mai vreti sa va mai intoarceti la casa voastra . . . Dar vezi ca tatal copiilor se bucura cu adevarat, ca-n inima lui era mihnit ca-i lasase atat de singuri.
Nu trecu multa vreme si nevoile incepura iarasi sa-i incolteasca. Si numai ce-o auzira copiii intr-o noapte pe femeie zicandu-i lui barbatu-su, care se perpelea in asternut:
- De-acu am terminat iarasi merindele, ca nu mai avem in casa decat o jumatate de piine!... Si dupa ce-om manca-o si pe asta, ne-om satura cu rabdari prajite . . . Trebuie sa ne descotorosim de copii, auzi tu! O sa-i ducem in afundul padurii, ca sa nu mai poata nimeri drumul de-or voi sa se reintoarca acasa. Alta scapare nu vad, de ni-e drag sa ne mai putem tine zilele.
Vezi insa ca omului i se incrincena inima la auzul astor cuvinte si gindea in sinea sa: „Ba, mai bine s-ar cuveni sa imparti cu copiii tai ultima bucatura! ..." Mai zicea el ce mai zicea, dar femeia nu lua deloc in seama spusele lui, ci-l tot ocara si-l mustra. Acu , e stiut, cine a apucat de-a spus A trebuie sa-l rosteasca si pe B si, daca si-a calcat pe inima prima oara, musai trebuie si a doua oara sa faca la fel.
Copiii erau insa treji si auzira toata vorba lor. Dupa ce batranii adormira, Hansel se scula din pat si vru sa iasa afara, sa adune pietricele, cum facuse si de prima data, dar vezi ca femeia avusese grija sa incuie usa, asa ca baiatului nu-i fu chip sa poata iesi din casa. Si desi ii era inima grea, isi mangiie surioara, spunindu-i:
- Nu plinge, Gretel, ci dormi linistita. Om gasi noi cum sa scapam cu bine ...
Nici n-apucasera bine sa rasara zorile, ca si veni femeia si-i trase pe copii din asternut. Apoi le intinse cate o bucatica de piine, care era mult mai micsoara decat de cealalta data.
In timp ce mergeau ei pe poteca ce ducea spre padure, Hansel incepu a face firimituri in buzunar si din loc in loc se oprea sa le presare pe jos.
- Ia asculta, Hansel, ii striga la un moment dat taica-sau, ce te tot opresti mereu si privesti in jur? Vezi-ti mai bine de drumul tau si mergi cum trebuie! ...
- Pai, ma uit dupa porumbita mea, care sta pe-acoperis si vrea sa-mi spuna la revedere!.. . grai Hansel repede, ca nu cumva sa se dea in vileag.
- Prostanacule, il lua in raspar femeia, ceea ce vezi tu nu-i nici o porumbita!... E soarele de dimineata care straluceste sus, deasupra hornului.
Dar vezi ca Hansel nu dadu indarat de la ce-si pusese in gand si, incetisor-incetisor, imprastie pe drum toate firimiturile.
Femeia ii duse pe copii departe, departe, tot mai in afundul padurii, unde nu mai fusesera in viata lor. Si-ntr-un luminis, facura iarasi un foc mare si mama le zise cat putu ea de bland:
- Ramineti aici, copilasi, si de v-a birui oboseala, n-aveti decat sa puneti capul jos si sa dormiti oleaca . . . Noi ne ducem in padure, mai incolo, sa taiem lemne si seara, cand om sfarsi lucrul, ne intoarcem sa va luam.
Trecu ce trecu timpul si cand veni ora prinzului, Gretel lua bucatica de piine si-o imparti cu Hansel, ca pe-a lui baiatul o presarase pe drum.
Zburara ceasurile, se lasa si amurgul, dar vezi ca nimeni nu se arata sa-i ia pe bietii copii. Si cum adormira greu, se trezira de-abia in toiul noptii. Daca vazu ce se intimplase, Hansel o mangiie pe surioara lui si-i zise:
- Sa ramanem aici pana ce-o rasari luna, ca atunci ne-o fi usor sa gasim firimiturile pe care le-am imprastiat pe jos, cat am mers. Ele or sa ne arate fara gres drumul spre casa, asta-i sigur!
De indata ce se inalta luna deasupra padurii, copiii se sculara din culcusul de vreascuri, dar vezi ca nu mai gasira nici o firimitura . . . Multimea de pasarele care tot zboara peste campuri si prin paduri de mult le ciugulisera pe toate. Dar Hansel avea o inima viteaza si-i spuse lui Gretel:
- N-ai teama, surioara, pana la urma tot o sa gasim drumul! ...
Dar vezi ca nu fu chip sa-l gaseasca . . . Mersera toata noaptea si mai mersera inca o zi, din zori si pana-n seara, dar de izbutit tot nu izbutira sa iasa din padure. Si erau prapaditi de foame ca vai de ei, ca afara de cateva boabe de fructe salbatice, culese de pe jos, nimic nu mai luasera-n gura. De truditi ce erau, sarmanii copii abia isi mai trageau picioarele, si asa se facu ca nu mai putura merge si, ghemuindu-se sub un copac, adormira bustean.
Si se ivi a treia dimineata de cand copiii parasisera casa parinteasca. O luara ei la picior, de cum rasari soarele, dar cu cat mergeau, cu atat se afundau mai adanc in padure. De nu le venea cat mai degraba un ajutor, se aflau in primejdie de moarte.
Când se facu ora prinzului, numai ce vazura pe-o craca o pasarica alba si frumoasa, care canta atat de duios, ca se oprira vrajiti s-o asculte. Dupa ce-si sfarsi cantul, pasarica isi intinse aripile si zbura, zvar! pe dinaintea copiilor. Daca vazura ei asta, incepura a se lua dupa ea pana cand se facu de ajunsera la o casuta. Cat ai clipi, pasarica se lasa pe acoperis si cand venira mai aproape de casuta, copiii ramasera cu gurile cascate. Pasamite, toata cascioara era facuta din paine si acoperita cu cozonac, iar geamurile erau din zahar curat.
- Hai sa-ncepem sa imbucam! zise Hansel. Si sa ne fie de bine!... Eu o sa maninc o bucata din acoperis, iar tu, Gretel, ia de gusta din fereastra asta, ca e tare dulce! ...
Hansel n-astepta sa fie rugat si, inaltindu-se pe virfurile picioarelor, rupse o bucatica din acoperis, sa-si dea seama ce gust are. In acest timp, Gretel rontaia de zor o spartura de geam.
Si numai ce se auzi deodata o voce subtirica, ce venea dinauntrul casutei:
- Cront, cront, cront, da ce tot rontaie a mea cascioara?! Cine, cine e afara? ...
Si copiii raspunsera pe data:
- Vantul, vantul! Azi inconjura pamintul! ...
Si, fara sa se sinchiseasca defel, continuara sa manance si mai cu pofta. Cum ii placuse grozav acoperisul, Hansel mai rupse din el o bucata buna, iar Gretel nu se lasa nici ea mai prejos si, desprinzind un ochete de geam, se aseza jos si incepu a-l rontai cu pofta.
Si cand nici nu se asteptau, odata se deschise usa si-o femeie batrina de tot, ce se sprijinea intr-o carja, iesi din casa, tarsiindu-si picioarele.
La vederea ei, Hansel si Gretel se speriara atat de tare, ca scapara tot ce aveau in mana. Dar vezi ca batrina nu-i lua la rost, ci incepu a-i intreba, clatinind usurel din cap:
- Ei, copiii mei dragi, da cine v-a adus aci? Poftiti de intrati inauntru si ramaneti la mine, ca nu va fac nici un rau.
Si luandu-i pe amindoi de mana, ii duse in casuta. Iar acolo ii astepta o mancare, sa-ti lingi degetele, nu alta: lapte si clatite cu zahar, mere si-o multime de nuci! Dupa ce se ospatara ei bine, batrana le pregati doua paturi cu asternutul cum ii zapada si Hansel si Gretel se culcara fara nici o grija si se simtira in al noualea cer.
Batrina se aratase prietenoasa ca sa le castige increderea dar vezi ca era o vrajitoare haina, care pandea copiii ca sa-i atraga cu sosele si momele. Si numai de aceea facuse si casuta de paine, sa-i ademeneasca mai usor.
De-i cadea vreunul in gheare, indata ii facea de petrecanie si, dupa ce-l fierbea, il inghitea cu lacomie. Ziua cand se bucura, de un astfel de ospat, o socotea ca pe-o zi de sarbatoare, si cum de n-ar fi fost asa pentru ea! ...
Vrajitoarele au ochii rosii si vederea scurta, dar vezi ca adulmeca de departe, ca jivinele, cand se apropie picior de om. Si la fel de bine adulmeca si cotoroanta asta. De cum i-a simtit pe Hansel si Gretel ca se apropie de acele locuri, a si inceput a hohoti cu rautate-si-n vorbele ei era numai batjocura:
- Pe astia ii si am in mana, nu-i las eu sa-mi scape . . . De cum se ivira zorile, vrajitoarea fu in picioare, ca nu cumva sa se trezeasca mai inainte copiii. Si cand ii vazu ea pe amindoi cat de dragalas dorm impreuna si cat de rumen si rotofei le e obrazul, nu mai putu de bucurie si incepu a mormai mai mult pentru sine: „Strasnica bucatura o sa am, n-am ce zice!
Apoi apucandu-l pe Hansel cu mina ei sfrijita, il impinse pana la un grajdulet cu gratii de fier si-l inchise acolo. Si era zavorit asa de strasnic, ca oricit ar fi strigat si s-ar fi zbatut, nu i-ar fi folosit la nimic.
Dupa ce-l puse la popreala pe Hansel, babusca intra in camera unde dormea Gretel si, zgaltiind-o ca s-o trezeasca, incepu a o ocari si a-i striga:
- Scoala, leneso, si du-te de adu apa, sa-i faci o fiertura buna lui frate-tau, ca l-am inchis in grajd si trebuie sa-l ingrasam! . . . Acu e numai piele si os, dar cand s-o mai implini o sa-l mananc!
Gretel, incepu a plange cu lacrimi amare, dar vezi ca lacrimile ei nu-i muiara inima cotoroantei si, pana la, urma, trebui sa se supuna si sa faca tot ce-i poruncea vrajitoarea cea haina. Si-n timp ce lui Hansel i se aducea cea mai buna mancare, ca sa se ingrase, Gretel abia de capata, de la babusca niste coji de raci.
In fiecare dimineata, babusca se strecura, sonticaind, pana la grajd si inca din prag se apuca sa strige:
- Hansel, ia scoate un deget afara, sa vad de te-ai ingrasat de ajuns!
Dar vezi ca ghiujul de Hansel ii trecea printre gratii un oscior, si cum babusca avea ochii tulburi si vedea ca prin sita, era incredintata ca-i intinde un deget. Si de fiecare data se tot minuna cotoroanta cum de nu se mai ingrasa.
Trecura asa zilele si vazand ca dupa a patra saptamina Hansel ramasese la fel de ogirjit ca si inainte, isi pierdu rabdarea si nu mai vru sa astepte.
- Hei, Gretel, o striga ea pe fetita, grabeste-te de adu apa, ca de-i curge untura, de gras cee, ori de-i slab ca un ogar, eu pe Hansel il tai si-l pun ia fiert! ...
Vai, cum se mai boci biata surioara, cand trebui sa care apa pentru a doua zi, si cum ii siroiau lacrimile amare pe obraz! . . .
- Doamne, ajuta-ne! striga ea dupa un rastimp. De s-ar fi intimplat sa ne inghita fiarele salbatice ale codrului, am fi murit macar impreuna!
- Ia mai sfirseste odata cu bocitul, se rasti cotoroanta la fata, ca doar nu-ti ajuta la nimic toata vaicareala! ...
Nici nu se luminase inca bine de ziua, cand incepu Gretel roboteala. Ca doar trebuia sa care apa, sa atarne cazanul pentru fiertura in cirligul de fiert si sa aprinda focul.
- Mai intai, as vrea sa punem la copt, auzi tu? se rasti baba la Gretel. Ca am aprins cuptorul si aluatul l-am framantat de mult.
Nu-si sfarsi bine vorba, ca vrajitoarea o si imbranci pe biata Gretel afara, unde era cuptorul din care ieseau limbi de flacari.
- Hai, baga-te inauntru, ii porunci vrajitoarea si vezi da-ca-i destul de incins, ca sa punem inauntru piinea!
Vezi ca afurisita de cotoroanta nu degeaba o indemna pe fata sa se vire in cuptor! ... Ca de-ndata ce-ar fi fost inauntru, vrajitoarea pac! ar fi inchis cuptorul. Si-ar fi tinut-o acolo pana ce se rumenea bine. Si-apoi ar fi mancat-o . . .Numai ca Gretel baga de seama ce ganduri clocea in cap vrajitoarea si se prefacu ca-i natanga si neindemanatica:
- As intra, da nu stiu cum sa fac ... Pe unde sa intru? Si cum anume?
- Esti proasta ca o gisca! o ocari baba. Pai. nu-ti da prin cap pe unde, ca-i deschizatura destul de mare? Ia te uita, si eu as putea sa incap in ea! ... Si, sonticaind, se apropie de cuptor si-si viri capul in el.
Gretel doar asta astepta, si-i dadu un brinci zgripturoaicei de se duse pana-n fundul cuptorului. Apoi inchise usa de fier si puse zavorul. Valeu! ce mai urlete, ca te treceau fiorii, razbateau dinauntru! ...
Dar vezi ca Gretel fugi de-acolo, sa n-o mai auda, si vrajitoarea cea haina pieri ca o netrebnica, arsa de dogoare. Si arse pana ce se prefacu in scrum.
Gretel dadu fuga intr-un rasuflet pana la grajdul unde era inchis Hansel si, deschizindu-l, striga bucuroasa:
- Am scapat, Hansel, am scapat, fratioare! Vrajitoarea a pierit!
Daca auzi ce-i spune, Hansel sari afara din grajd intocmai cum sare pasarea din colivie, cand i se deschide usita.. Si vazindu-se iarasi impreuna, isi sarira de gat si se sarutara si bucuria le ridea in ochi si-n inima. Si de voiosi ce erau, topaiau al naibii, ca niste iezi! ...
Cum nu mai aveau de ce se teme, intrara in casuta vrajitoarei si acolo, ce sa vezi, in toate ungherele erau numai sipete pline cu margaritare si nestemate! ...
- Ei, astea zic si eu ca-s mai bune decat pietricelele noastre! facu Hansel si-si umplu buzunarele pana nu, mai putu.
Iar Gretel spuse si ea:
- Vreau sa aduc si eu acasa o mina-doua din ele!
Si alese si alese pana ce-si umplu sortuletul.
- Acu, hai s-o tulim de-aici cat mai degraba, hotari Hansel, ca mult mai usoara mi-ar fi inima de-as sti c-am iesit din padurea asta fermecata.
Mersera ei ce mersera, cale de citeva ceasuri, si numai, ce ajunsera la o apa mare.
- Ce ne facem, surioara, ca nu putem trece? facu Hansel amarit. Nu vad peste apa nici un pod, nici macar vreo punte cat de ingusta ...
- De-ar trece vreun vaporas, bine-ar fi! Dar prin locurile astea, slaba nadejde . . . zise Gretel cu mihnire. Da uite, mai incolo, vad o rata alba inotand. Poate ca, de-as ruga-o, ne-ar ajuta sa ajungem pe malul celalalt. . .
Si incepu a striga:
Rata, ratisoara,
ia-i in spate, pe-aripioara,
pe Hansel si Gretel,
ca nici pod, nici punte n-are
apa asta mare!
Se apropie ratisoara si Hansel i se urca in spate. Apoi o ruga si pe surioara lui sa vina langa el, dar Gretel ramase pe mal si-i zise:
- Cum sa vin? Nu vezi ca i-ar fi prea greu ratisoarei? Mai bine sa ne treaca pe rand.
Si faptura cea buna chiar asa si facu.
Dupa ce trecura cu bine pe celalalt mal, mai mersera ei ce mersera si, de la o vreme, padurea incepu sa li se para din ce in ce mai cunoscuta. Si-ntr-un sfirsit, numai ce zarira din departare casa parinteasca. Tii, ce-o mai luara atunci la goana de le sfariiau, calcaiele, nu alta! ...
Trecura pragul casei si, dand navala in odaie, sarira de gatul tatalui lor. Era si timpul, ca, de cand isi parasise copiii in padure, bietul om nu mai avusese o clipa fericita. Pe femeie insa n-o mai gasira copiii - murise.
Gretel isi deserta sortuletul si incepura a se rostogoli prin odaie margaritarele si nestematele, de te mirai de unde mai ies atitea. In acest timp, Hansel scotea si el din buzunar cite un pumn plin de pietre pretioase si, dupa ce le arunca pe podea, apuca sa arunce alt pumn, pana ce-si goli amindoua buzunarele.
Si asa se facu de-si luara indata talpasita de la casa padurarului toate grijile si nevoile care statusera pana atunci pe grumazul omului si al copiilor lui.
Si traira ei impreuna, numai in bucurie si fericire.
... Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa! Da uite ca mai fuge pe-aici un soricel. Si cine l-a prinde l-a vazut norocul, ca o sa-si faca din blana lui o caciula mare cat roata carului ...
